experimentele pe om au început cu mine, au continuat
cu mine și au dat greș cu mine, așa că au concluzionat
eu nu sunt om, nici dumnezeu, nici măcar ceva între,
sunt sub om, un fel de supraom al furnicilor sau al vulturilor
de parcă ar mai avea vreo importanță

dar e bine ca sub om, trebuie să gîndești întreaga perspectivă
tu ești rădăcina în care și-au înfipt ei rădăcinile ca mîinile
în mănuși chirurgicale, țeasta ta e pămîntul care le hrănește
toate orgoliile și viciile, că tu ești mîndria, tu ești iubire sau ură
ești fericirea altora fără să știi tu însuți ce-i fericirea

și asta merge și pe multiplii și pe submultiplii fericirii
că din cabernet sauvignon e făcut apusul acesta
tot din el e făcut chipul îmbujorat, pulsul, senzația de răcoare
apoi cea de căldură, un gol imens ca un munte lipsă lîngă alt munte
toate ambalajele în care au fost învelite batoanele de singurătate

mîncate cu atîta poftă de singurătatea noastră pînă s-a făcut
o planetă de singurătate, de altfel și muzica s-a schimbat
și iubirea a cedat în fața sentimentului de încredere în a fi singur
în fond o frică deghizată, independența e forma nobilă a singurătății
romanticii sunt desueți, nu mai sunt de încredere

te iubesc a devenit dovadă de slăbiciune, dar mereu a fost de curaj.